10 vorbe pe care nu o să le uit niciodată

10 vorbe pe care nu o să le uit niciodată

Iubesc cuvintele. De fapt, mai toţi le iubim, doar că nu întotdeauna ştim asta. Le folosim zilnic fără zgârcenie. Le amestecăm, abuzăm, tragem de ele ca să exagerăm, apoi le lăsăm în voia sorţii şi responsabilitatea celor la care au ajuns. Uneori, cu ele formăm propoziţii care ne bântuie pe toată viaţa. De acolo am ales eu 10 vorbe pe care nu o să le uit niciodată.

Unele sunt lecţii în sine şi ar merita să fie scrise pe tablouri. Altele doar s-au potrivit. Dar să le şi vedem.

10 vorbe pe care nu o să le uit niciodată

1. Bunica lu’ Monica, o lăsaţi pe Monica să iasă afară?

Ăsta cred că a fost refrenul copilăriilor tuturor celor care ieşeau pe afară, atunci când încă se mai ieşea pe afară. A fost pleonasmul ăla ştiut, răspândit, dar neoficial acceptat de către toată lumea, indiferent de note, hobby-uri sau vârstă. Dacă cineva striga, te duceai şi îi răspundeai cu da sau nu şi o argumentare completă şi program pe toată ziua. Nu corectai şi nu dădeai explicaţii. Răspundeai.

Plus că eu eram aia mai specială, doar pentru că bunică-mea era o olteancă uşor impulsivă, dar cu reacţii şi comentarii care te făceau să râzi.

2. Sanchi, în balamale

Vorba asta era din vremea când toţi eram suficient de mici încât totul să capete sens, dacă nu avea deja. Am auzit-o cumva în cartier. Era genul de vorbă la care reacţionai cum credeai de cuviinţă, apoi plecai şi îi întrebai pe alţii ce înseamnă. Ca să nu pici prost în faţa celui care ţi-a zis-o. Noi, copiii, nu aveam voie să înjurăm şi nici nu o făceam, că cine-ştie-cine ne auzea. Aşa că ne căutam ironiile şi sarcasmul prin improvizaţii.

Cred că vorba a pornit din scurtcircuitul vreunui copil care ea văzut un thank you într-un film, iar ghilimele era un cuvânt prea complicat. Aşa că a căutat unul care să fie cât mai pe-acolo.

3. Dacă are zile, o să-ţi trăiască. Dacă nu, nu

Pe asta am auzit-o în ziua în care am primit-o pe Lisa. A fost capitularea medicinei veterinare, în faţa sorţii. E dezarmantă, pentru câteva secunde, mai ales că subiectul în discuţie avea o lună şi 600 grame.

Dar a fost motivaţională. Dacă nu mergea cu pastile şi vitamine, atunci sigur merge cu pupici, îmbrăţişări şi joacă. Şi a mers. Însă, fără vorba asta poate că aş fi observat mai mult din dezordinea pe care o face un căţel mic şi mai puţin din toată bucuria pe care o dă.

4. Jam! It ain’t too much

Hobby-ul constant al copilăriei mele a cam fost Michael Jackson. Cântam, dansam, citeam tot ce avea legătură cu el. Pasiunea a cam rămas de-a lungul vieţii, doar că într-o formă mai estompată. Am scris despre, de câte ori am avut ocazia, chiar şi o amărâtă de ştire.

Revenind la copilărie şi vorbe pe care nu o să le uit niciodată, chestia asta a avut un apogeu. El a fost atunci când ştiam suficientă engleză încât să înţeleg trei sferturi din piese, dar nu aşa multă ca să prind şi metaforele. Dar ritmul se simte. Aşa că dansam energică prin casă, pe un refren pe care eu îl înţelegeam ca pe ai mâncat gem, dar nu e prea mult.

lisa

5. Cel mai deştept cedează

Toţi avem câte-o propoziţie pe care mama ne-o repetă toată viaţa, cu fiecare ocazie, ca să se asigure că o reţinem şi o aplicăm. La mine a fost asta de mai sus. Pe care am auzit-o şi am tot procesat-o până când am devenit adult. Mai exact, în jur de 30.

Atunci când îţi dai seama că ţii prea mult la liniştea şi timpul tău, alegi să nu te mai oftici atât. Dacă mai spui şi prostii, la nervi, atunci îţi dai seama că vorba asta e posibil să se fi transmis din generaţie în generaţie, pentru că acei copiii mari care au auzit-o au început, la un moment dat, să o considere utilă.

6. Te gândeşti de trei ori înainte să vorbeşti

Dacă varianta de mai sus era tratamentul, atunci vorba asta încerca să fie un soi de prevenţie. Cu precizarea că era în vigoare când aveam 6 -7 ani, adică la vârsta la care gânditul însemna grija să fie subiectul înainte de predicat în propoziţie. N-a mers. Parcă aş fi încercat o dată să gândesc ca lumea, se transformase într-o analiză şi strica farmecul vorbelor de copii. Era mai mişto spontaneitatea.

Acum, nu prea mai e valabilă. Mai toţi le gândim din reflex, cel puţin teoretic. Pentru că liniştea e mai importantă decât vorbele spuse fără rost, iar cel mai deştept cedează.

7. Dacă nu poţi să îi convingi, zăpăceşte-i

Asta e varianta mai comercială pentru dacă nu merge cu frumosul, încearcă cu japca. Însumează mai toate tehnicile de manipulare de prin cărţi, cele de vânzare şi jurnalistice. Ca să trec întreagă de la mediul ăla mişto din facultate la celălalt haotic de muncă, trebuia să învăţ o lecţie.

Cuvintele au putere. Puteam să le folosesc eu sau alţii împotriva mea. Tot pe atunci am văzut şi că oamenii pot fi distraşi din ce în ce mai uşor prin cuvinte.

8. Informaţia înseamnă putere

Tot în facultate a apărut şi versiunea 2.0 a vorbei de mai sus. Cum să nu trec minunăţia asta la vorbe pe care nu o să le uit niciodată? A fost cam cea mai mare lecţie de după trei ani de jurnalism şi care şi-a făcut treaba mulţi după.

Ce-i drept, la scurt timp de la cea mai sus am auzit şi versiunea puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut, Dar parcă era prea evidentă, fadă şi enervant de repetitivă. Cu tot respectul pentru autorul ei, Montesquieu.

eu pe scara

9. Scrii bine

Cum să nu te bucuri când auzi prima confirmare, aia care îţi arată că talentul tău chiar e talent, şi nu o iluzie care pică la prima verificare? A început cu o profă de facultate, care o să îmi fie dragă pe viaţă. A continuat cu alţii. Dar primul ţopăit pe interior a dat cu lac pe uşa deja deschisă pentru mult timp de atunci încolo.

În gând, mi-am construit singură o oglindă (pentru că, dacă ştiam să scriu, atunci puteam orice) şi m-am pupat în ea. Aveam drum liber să devin dragon din furnică. Şi încă mai am, dar asta e o altă discuţie.

10. Unul lângă altul azi, unul şi acelaşi mâine

Atunci când mai sunt şi puse în versuri şi pe note, cuvintele capătă alte dimensiuni. Aşa că asta devine una dintre acele vorbe pe care nu o să le uit niciodată. Şi pe care le mai şi fredonez în gând, uneori.

Nu aveam cum să includ toată piesa într-un citat, aşa că am preferat refrenul. Care e cântat de altcineva, doar ca să fie şi mai melodios.

Sertarul cu vorbe

Avem memoria limitată, aşa că de fiecare dată când o informaţie capătă un sertar, alta iese de acolo. Indiferent ce design îi alegem, raftul ăla cu sertare o să fie întotdeauna la fel. Nu alegem noi traseele amintirilor, pentru că suntem oameni şi cu asta ne-am ocupa tot timpul, pentru că deciziile-s greu de luat.

Cumva, astea de mai sus au rămas, chiar dacă unele sunt din aproape acelaşi deceniu cu mine. Şi ştiu ce zic, am prins vreo trei până acum. Dar am senzaţia că astea o să rămână vorbe pe care nu o să le uit niciodată. Sper.

Prev Merită să îi dai o şansă oricărei piese (Smiley)
Next Despre mine

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image