Şi uite-aşa… [partea a treia] (februarie 2010)

Şi uite-aşa… [partea a treia] (februarie 2010)

Într-un final, se întâmplă. Fie că e vorba de o vreme demnă de muză pentru scenariul „2012” sau a dat Doamne-Doamne puțin din mână ca să adie vântul, rezultatul e același: power out. Curent oprit. Sau, pe românește, ”ia treceţi, bă, la somn, că n-aveți ce căuta treji după ce se întunecă”.

Și, cum orice lucru rău are un corespondent în categoria „mai rău”, comuna e întunecată și izolată. Păi cum? Păi vine entitatea numită guvern și închide A1. Aveți obiecții? Faceți-vă testamentul, apoi străbateți-o. Ca și acum patru zile, motivul e întemeiat: vremea. Însă, dacă în prima fază era o ninsoare ca-n filme, de care am fost forțați să ne bucurăm, acum parcă ceva e nelalocul lui: iarna se amestecă cu vara. Bate un vâj de-ți crapă pietrele-n cercei și-ți îngheață gloss-ul, dar… plouă. Nu lapoviță. Nici grindină. Ploaie. La temperaturi la care Siria ar fi ales să îi explodeze vezica decât să stea două minute afară, ca să și-o golească.

Au amuțit muște, cocoși, chiar și cucuvele. Petrecăreții nocturni au demisionat. Câinii nu se mai întrec între ei în lătrat ca să câștige orgoliul celui mai „vorbăreţ”. Comuna tăce.

În casă e, în general întuneric. Mai luminează vreun ochi de animal confuz sau lanternă nehotărâtă. Nu că ar avea asupra ce, doar zilnic asistăm la fenomene care ne bat logica. Parcă, oricât de cald ar fi fost pe parcursul serii, acum e frig doar pentru că am ținut ușa deschisă vreme de 40 de secunde.

Dar acum e altfel. Nu-s viespi, nu am chef să sun pe nimeni (poate din cauza că e ~ trei dimineața, dar am avut divina inspirație să mai prelungesc puțin seria de față. Nu de alta, dar mă îmbiau stropii ăia modificați genetic. Acum chiar nu-mi mai rămâne decât somnul. Și speranța că mâine nu mă avertizează nimeni că tre’™ să mă dau cu cremă SPF 50 sau să mă feresc de fulgere.

Later edit (undeva a doua zi): În Ogrezeni e frumos. Iar izolarea n-a durat mult. Toată zăpada aia de pe case formează dune bine organizate prin curțile oamenilor. Dacă aș vrea să fac un drum până la poartă, probabil m-aș simți chiar confortabil în cizme de cauciuc. Daune: clanța de la poartă, o pereche de șosete murdărite într-un minut. Dar e interesant să privești cum bălțile de la ploi au grămezi de zăpadă prin ele.

Later later edit: nu va speriați, nu a venit Apocalipsa. Textul ăsta e scris de câteva zile.

Foto: Pixabay

Prev Na. Scriu de politică
Next Cel mai prost serial din lume

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image