Școală ne mănâncă. Sau noi pe ea

Școală ne mănâncă. Sau noi pe ea

Cu cât evoluează, cu atât oamenii devin sclavii propriului ego – treabă pe care am observat-o mai ales de când mi-a pierit plăcerea de a mă contrazice (voi nu știți cât de greu e să te naști sub influența berbecului).

Atunci când ne câștigăm o diplomă nouă, câteva sute de lei la salariu sau doar ne apare un rid proaspăt, concludem că părerea ne este mai mult decât pertinentă și că trebuie să fim ascultați. Uneori, pornirea asta merge atât de departe încât parcă și cei mai mari decât noi au datoria să tacă, pentru că ei n-au crescut în mediul asta europenizat și dur.

Cam asta se întâmplă după școală. Am învățat pe rupte (sau nu), am citit mai toate fanteziile scriitorilor români (sau nu), am luat bacul/ licența/ dizertația și ne-am decis noi că am terminat școala. Și am început să o criticăm, că e la modă.

Ne dăm noi seama care-i treabă cu libertatea de exprimare și începem să lovim elementele care ne-au format, de parcă noi ne-am ridicat, iar ele au rămas, triste și fade, undeva jos. Printre ele, învățământul. Aveam teme prea mari, trebuia să învățăm prea mult, profii erau duri și intrau în intimitatea noastră când ne rugau să ne schimbăm freza, etc., etc.

Uităm de profii cărora ar trebui să le fim recunoscători și „realizăm” că ne-au învățat şi chestii inutile, care nu ne-au ajutat cu mai nimic în viață. Vă sună cunoscut? Bun. Acum treziți-vă!

În loc să vă plângeți că școala nu vă învață ce vreți voi, mai bine întrebați-vă ce informații vă poate oferi instituția asta, ca să fiți mulțumiți. Cum să spălați vase? Cum să schimbați becuri? Cum să faceți bani? Cum să compuneți un CV european? Sau cum să „va descurcați”, atunci când aveți de purtat o conversație cu interes? Ori vreți alte abilități pe care ar trebui, de fapt, să le deprindeti singuri?

Nu școala e de vina că aveți 7 diplome și nu va găsiți serviciu. Nu cărți gen „Mate 2000” sau „Comentarii literare” poartă culpa angajatorilor care vor din prima „experiență”. Și nici teza nu e responsabilă că domeniul în care v-ați specializat are o cădere economică și se închid firmele pe bandă rulantă.

Reușita sau eșecul fiecăruia în viață depinde de mai mulți factori interni (mintea omului, familia, religia, educația) și externi (economia de piață, perseverență în a-ți căuta un serviciu, cererile), printre care cred sincer că școala se regăsește într-o proporție prea mică.

Ne trebuie în viață mult din ce învățam în școală. Însă, contrar stilului comod în care ne tot ducem existența, nu ne lovim de asta, în mod direct.

La modul vesel, eu din școală am rămas (printre altele) cu următoarele: nebunia de a scrie corect (oricare ar fi condițiile în care se întâmplă asta); puterea ţignalului unei profe în vârstă; că Otilia era cam ușuratică, dar Vitoria Lipan o eroină; impactul dermatologic al unui tatuaj (mulțumită straturilor pielii). Și, ultima, dar nu cea din urmă: nu ți-ai trăit viața și nu ți-ai cunoscut vecinii până nu ai avut de a face cu o problemă ce implică un autobuz.

Dacă nu, puteți să persistati în ignoranță și (cu tot respectul față de Einstein, Jennifer Lopez și tata) o să ajungem cu toții cu mintea doar la toate aspectele superficiale și efemere ale vieții, în urma cărora ne trezim că am rămas cu un mare nimic.

Textul ăsta a pornit de la presupunerea și speranța că mai există profesori respectuoși, care pun suflet în serviciul lor și care știu cât de importantă e influența lor asupra caracterului copilului. Nu-mi vorbiți de profi proști, pentru că nu asta e esența.

Foto: Pexels

Next Nu mă doare că nu iau premii

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image