Remiza cu dimineața

Iubirea și-a continuat drumul. Cu toate etapele de până acum bifate, noi ne gustam fericirea în fiecare attosecundă. Dacă ar există o unitate de timp mai mică, am fi trăit-o și pe aia. În acele momente, are loc o avalanșă constantă a unui schimb de roluri. Ești, pe rând, statuie și admirator, floare de colț și turist fascinat, împărat și om de serviciu.

De obicei, deși le trăiești și conștientizezi pe amândouă, ele se transpun în realitate cu decalajul acela care aduce fericirea. În caz contrar, apar mici certuri dulci, eventual în locuri publice, acolo unde încurci și ceva oameni din jurul tău.

-Hai să luăm un suc d-ăsta.

-Păi am tot luat d-ăsta. Nu vrei și ceva care să îți placă ție, în principal?

-Păi e bun ăsta. Și ție îți place.

-Bine, uite. Alege un suc de acolo care să îți facă cu ochiul.

…După cinci minute de plimbat printre rafturi, citit etichete și încurcat trecători…

-Hai să îl luăm pe primul.

Remiza cu dimineaţa – Partea 1

Așa se ajunge și la următoarea etapă. Vrei ca persoana de lângă tine să doarmă-n puf și să atingă petale de trandafiri, cu fiecare mișcare. Scopul zilelor tale e să stârnești uimire, mulțumiri, entuziasm, surprize. Așa că a venit și momentul când am reușit, după o lună și jumătate de implorări, să îl las să îmi cedeze un loc în bucătărie. Victorie care a dus, de fapt, la disperare. Cum aș fi putut eu să să îi demonstrez, încă o dată, că suntem născuți unul pentru altul, când eu tocmai ce învățasem că pastele nu se pun de la început în cratiță? Da, făceam niște salate excepționale și păguboase, dacă ne mai gândim și la bugetul familiei. Dar un bărbat nu se ține cu frunze.

Până la ziua cu pricina, m-am simțit ca în faţa unui împărat pentru care nimeni nu își explica de ce şi-a coborât privirea până la mine. Prin ce uneltiri ale universului am ajuns să capăt eu un loc nemeritat în inima aia mare a lui? Cum ar putea el să fie hrănit de mine, când merita cel puţin o duck a l’orange sau vreun coq au vin?

După multe gânduri cel puțin spinoase, am ales să abordez problema pe după deget, cu un mic dejun mai puțin complicat, format dintr-un „sendviș”, prin care să-i transfer toată energia mea. Așa că mi-am luat bugetul la trântă și am ales un drum la supermarket, care să se lase cu tot ce-i mai scump, pentru că n-aveam să dau greș. Sau măcar să arate așa. Printre ele, o brânză cu somon de care tocmai ce auzisem, dar întrunea garanţia succesului. Sau, cel puțin, a unei vagi mirări. Viitoarele ingrediente pentru ceea ce trebuia să fie un CC, la fel ca cel tatuat pe inima mea, erau cumpărate. Revelația avusese loc. Misiunea devenea posibilă.

Joaca la prima literă a început. Primul strat, cremă de brânză. Cel de-al doilea, un bacon ușor, tăiat cu măiestrie. O jumătate de inel din ananas, pe un suport de pâine cu semințe. Două litere culinare în care mi-am stors toată neputință, până a ieșit o lucrare de artă.
Totuși, creațiile mele nu puteau fi identice. Impresia trebuia făcută până în cel mai mic detaliu. Cea de-a doua urma să aibă și frunze. Și nu numai. Crema de brânză trebuia să fie vedetă. Avea somon, părea scumpă. Așa că a ajuns deasupra.
Însă, un om care mănâncă cinci sarmale la o masă nu poate consideră două jumătăți de „sendviș” drept hrană, așa că lupta mea cu mine și gastronomia continuă. Farfuria trebuia asezonată cu ceva. Dar ce? Inimi face toată lumea, iar un nume complet chiar nu eram în stare să „scriu”. Ce putea fi de făcut, altceva decât o stea? Nu îmi spusese el „tu ești steaua mea”, atunci când credeam că e mai interesat de tornade și taifunuri decât mine? O stea din cremă de brânză cu usturoi cu usturoi şi accesorii: gogoşari, puţină varză albă, un uşor strat rămas din puiul de aseară şi totul urma să fie bine.

Hrana era gata, iar el încă dormea. O emoție lină și speranțe că primul lui gest, la trezire, nu va fi acela să sară din pat și să își arunce inițialele și steaua pe jos. O mângâiere pe cap, de parcă încercam să îmi îmblânzesc judecătorul care urmă să mă trimită la tăiere.

-Sunshine… am ceva pentru tine (replică întotdeauna câștigatoare).

-Neața! Da. Ce? Surpriză?

-Cam așa ceva. Ți-am pregătit ceva bun.

-Ia să văd…

-Tăcere. Deci?

-Ce drăguț. Te simți cu musca pe căciulă pentru faza cu chifteaua și te-ai gândit să te revanșezi. Vino să te pup.

-Ce chiftea? Aia pe care am găsit-o rece, lângă pat?

-Da. Aia care era în formă de „M”, când ai început să ţipi că te-am trezit prea devreme, apoi te-ai prefăcut că ai uitat. Dar eu te-am iertat, să știi. Arată foarte bine…prăjiturelele astea. Să îmi pregătești și ceva de mâncare după, te rog.

Foto: Dreamstime.com

*Acest text este ficţiune şi participă la SuperBlog.

Prev Instrucțiuni bătrânești de viață
Next O surpriză de 13 ori

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image