Sunt câteva momente când influenţezi oameni fără să ştii. Dai o lecţie prin ceea ce eşti. Mi-aş dori să fiu eu asta măcar o dată în viaţă. Să arăt că poţi să ai viziuni sau gânduri pozitive, oricare ar fi circumstanţele.
Vorbesc despre puterea exemplului. Eu am cunoscut-o. E o babă care stă cu boneta în casă şi cu o vestă tricotată. Cred că stă singură, în restul apartamentului era beznă. De unde ştiu asta? Stătea la parter.
Cu tot respectul pentru oamenii care locuiesc la parterul unui bloc din plăcere, dar nu pot să înţeleg partea plină a paharului din ecuaţia asta. Toţi te văd, tu pe ei la fel. Doar că toţi sunt muritori. Ăla, singurul care îi depăşeşte în vârstă, adică soarele, de obicei stă ascuns după vreun bloc de prin zonă. Atunci când stai la parter, obstacolul nici măcar nu trebuie să fie aproape.
Dar să revenim la fază. Am trecut în fugă pe lângă un bloc, ca orice om care ţine la viaţa lui, dar nu suficient încât să sacrifice următoarea chirie ca să câştige timp. Dintr-o curiozitate rămasă de la cursurile de jurnalism, îmi place să mă uit în casele oamenilor (v-am spus asta acum, sper să uitaţi repede).
Lecția de după geamuri
Un geam s-a ivit în drumul meu. O privire într-o bucătărie. Şi o privire din care am înţeles cea mai elegantă resemnare care putea exista pe lumea asta. Tanti, ca orice om normal, avea gratii la geam. Dar a ales să nu aleagă întunericul, ca toţi vecinii ei care sperau la intimitate, contra unui preţ mic. Baba avea un buchet de flori colorate în geam. Ca şi cum ar fi zis, „mă vede lumea, asta e, dar măcar vede ceva frumos„.
După baba aia au continuat storurile închise, lăcătuite, sigilate de dinaintea ei. Acel mic gest a fost cel care a sfidat natura tuturor.
Poţi să ai gânduri pozitive oriunde
Ştiu ce zic, stau la ultimul etaj. Puteam să jur că am frică de înălţime până când m-am uitat în jos şi erau copaci care atenuau senzaţia de ameţeală. Până când am văzut pe stradă copii care se jucau ceva ce aducea a Ţară, ţară, vrem ostaşi. Până când vecinii au făcut grătar pe o fărâmă de grădină. Nu au deranjat pe nimeni şi nimeni pe ei.
Am, prin definiţie, ceva împotriva gândirii pozitive, pentru că a luat-o razna încă de la naştere. Au fost oameni care credeau că şeful nu te concediază, îţi dă oportunităţi.
Am probleme în a vedea partea plină a paharului pentru că, de obicei, îi analizez gramajul şi impactul faţă de suprafeţele din jur. Am orice nu îmi trebuie şi nimic din ce am nevoie ca să devin acea viitoare mamă puternică pentru acei viitori copii împliniţi. Dar nu am ce a avut tanti aia: puterea să se resemneze atât de frumos, încât gestul a devenit o decenţă stilistică.
Chiar poți
Cred că toţi avem genul ăsta de poveşti, dacă ştim să le remarcăm. Mai era o altă tanti care, la opt dimineaţa, aerisea pernele şi plapuma. Spăla geamurile. Vântura covoraşe. Câţi dintre noi am mai făcut asta? Femeia respecta legile igienei, avea parte de o aerisire a camerelor aşa cum am mai văzut în copilărie, apoi avea totul gata la ore când alţii abia se trezeau.
Mai ţineţi voi minte conceptul de inviorare de dimineaţă? Şi eu, la fel de vag. Probabil că, după o sesiune cât de mică de încordat şi folosit muşchii corpului, vedem toţi viaţa altfel. Avem simţurile mai agere, mintea mai sprintenă şi sufletul mai deschis. La fel ca tanti aia de la parter, care a înţeles că nu are de ales şi a vrut să aibă gânduri pozitive. O vede lumea, dar vede ceva frumos.
Foto: Pixabay.
