Portret de mașină în două planuri

Portret de mașină în două planuri

Relația dintre mine și el a avut două etape: cea vorbită și cea trăită. Nu că prima ar exclude-o pe următoarea sau invers. Nu. Trăiam fiecare secundă din ora aia săptămânală, în care eram păziți că nu cumva să nu ne pupăm prea mult. Ne uscam amândoi, la fiecare plecare a mea, pentru că însemna o săptămâna de dor. Încercam să ne ținem palpitațiile, atunci când auzeam „puteți intra la vizită”.

Însă, limitele lumești ale noastre ne-au făcut întâi să ne stabilim vacanțele, cadourile, Sărbătorile, nunta, numele copiilor, nașii, invitații la botez și tot ce se mai putea vorbi. Totul pentru ca, mai apoi, să ne respirăm iubirea celuilalt și să ne dăm peste cap toate planurile. Voiam să ne învățam tot ce nu știam, să ne depășim limitele și să nu ne plictisim niciodată. Bineînțeles, nici n-aveam cum. Și dacă stăteam unul în brațele celuilalt cu orele, după ce ne-am mutat împreună, tăcând, întregi conversații erau purtate între priviri, atingeri și explozii de liniște.

Maşina, înainte

Așa a venit vremea când el și-a propus să schimbe carnetul meu de conducere din „cartonul ăla de folosit la ocazii speciale” în „hai să vedem pe unde ne plimbăm azi”. Și totul ar fi fost realizabil, frumos și calculat. El mă privea din dreapta, eu aș fi fost la volan, iar muzica ne completă peisajul și atmosfera.

Doar că exista o problemă imposibil de ignorat: nu aveam bani de o mașină. Mai ales pentru una așa cum ne-am fi dorit noi: mică, dar încăpătoare; prietenoasă, dar cu multe funcții; ieftină, dar să pară scumpă; cu un design futurist, dar tradițional și alte caracteristici d-astea contradictorii. Ați înțeles voi. Nu se putea nici dacă am fi câștigat la loto, darămite așa. Drept urmare, munții, marea, casele copilăriei și mănăstirile au fost vizitate întâi cu o mașină ce a trebuit să se întoarcă la mama după puțin timp de folosire, apoi doar cu imaginația.

Și tot așa mi-am ales și eu viitoarea parteneră de drum, la care el nu a avut nicio obiecție. Bineînțeles, nu mașina era problema. Ci gusturile de interior: să aibă aer, ba să aibă clima. Să aibă butoane puține. Ba nu, multe, ca să alegem noi orice. Să fie albă. Nu, „că doar mai ții minte ce-a zis mă-ta că gri-ul e anti-jeg”. Și tot așa. În ciuda tuturor părerilor noastre, „asta mică” părea un fel de obiect de companie care s-a născut după ce am schițat noi tot ce vrem dintr-o mașină. Iar ea parcă mergea pe principiul jocurilor cu bile de pe net: privești, ți se pune pata, apoi îți fuge mintea doar acolo. Volan, oglinzi, faruri. Fiecare părticică din ea părea fix așa cum ne credeam și noi, adică pornită din rădăcini de geniu.

Și am și pus mâna pe ea, pentru o săptămână

Întâmplător (sau nu), un unchi grijuliu de-al lui și-a cumpărat o d-„asta mică” și ne-a împrumutat-o, cu o lungă lista de „dacă cumva o „-uri. Prețul acelei șanse e un mister până în ziua de de azi. Am mers, am luat-o. Am avut niște plimbări de vis pentru cuplu, dar de coșmar pentru portofel. Nu, nu mult. Mai degrabă o consumam noi pe ea, din zori apărea stea pe cer. După minim 20 de curse, el-așezat lângă mine, pe fotoliul fericirii noastre, a zâmbit şi m-a privit.

-Știi ce mi-a dat prin cap, atunci când ai pornit maşina pentru prima oară? „Damă la volan, fraților, atenție! Că e într-un vehicul şi n-are direcție”. Dar tot geniul meu rămâi.

Cum mă ? Cum să mai întreb ce voia să spună cu direcția? Cum să nu îmi doresc să se repete expresia lui zilnic?

Şi maşină, după

Timpul a trecut, iar „asta mică” a crescut într-atât încât e deja acum un model hibrid, care poate funcționa și pe curent electric. Iar azi oferă posibilitatea la care tânjeam noi: un test drive, care se lasă cu eventuale premii prin Franța. Tre’ să o conduci, să îți faci poze și filmări cu ea, apoi să le înscrii pe site-ul lor. Concursul a început pe 13 octombrie și merge până pe 10 noiembrie (cu 3 zile înainte de ziua noastră de an).

Cine se bagă, să îmi spună şi mie cum e.

*Acest articol participă la SuperBlog.

Prev Vacanță pe semnătură
Next Bilet de revedere cu folosire întârziată

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image