O lume mică şi mare. Într-o petală

O lume mică şi mare. Într-o petală

Ştiţi voi momentul ăla când te duci într-un anumit loc, cu un scop şi nu mai vezi nimic în jurul tău? Cam aşa eram eu weekendul trecut la Education Point. Voiam să învăţ chestii ca să ajung cea mai mare şi tare scriitoare de pe pământ, care să crească şi cu un pic de marketing. Şi nu ai cum să nu faci asta, într-o lume mică.

Ce nu ştiam eu e că acolo avea loc şi o expoziţie numită Mica lume mare. Hotărâsem să mă uit la poze, dar nu prea. Am ales şi să scriu despre asta, dar ma gândeam să o faca aşa… informativ.

Am privit o parte din ele. Am studiat, cu simțul critic al unui om care nu știe să deseneze mai mult decât un om format din cinci bețe, un cerc și un zâmbareț o idee cam strâmb. Da, puteam să scriu. Din punct de vedere estetic. Până când… m-a lovit poza de mai sus. Am trecut pe lângă ea, m-am întors și am privit-o vreo trei minute, cu toate riscurile, fără să gândesc, în timp real, nu doar estimat. Și creierul meu a avut trăirea aia pe care o ai în fața unei minuni a naturii: băi, ce poate să facă Dumnezeu. Ce putem noi să avem, fără să știm.

Parcă mă uitam la un tablou, dar părea că pot să ating floarea aia

Deja încadrasem peisajul la fotografie 3D. Până să aflu că… era vorba de macrofotografie. Acea opțiune pe care o ai la camera foto și nu o înțelegi. A fost o lovitură vizuală. Și n-am putut să o țin doar pentru mine.

Eu vă vorbesc aici despre o poză la care am primit reacții că nu ar fi, de fapt, o simplă poză făcută tabloului. Că eu aș fi avut onoarea să ating floarea de mai sus. Mi-aș fi dorit. Sincer. Așa cum sper din suflet că cel care a făcut-o a rămas ușor blocat în fața ei. Pentru că ea merită și există.

Autorul fotografiei care mi-a resetat retina se numeşte Eduard Emilian Ceacăr. Floarea nu am reușit să o descopăr pe net. De, cam greu să cauți „white small flower that blew my mind” și chiar să găsești ceva pertinent. Dar…

…Acum, că v-am lămurit cât de cât, să va dau detaliile tehnice

A fost și încă e (pentru că azi e ultima zi) o adunare de 100 de fotografii macro cu flori, viețuitoare foarte mici, detalii din natură și obiecte de dimensiuni mai mici decât palma. Inițial. Dintre ele, au fost alese 83 și puse pe pereții din clădirea de pe lângă Piața Amzei. Iar ce nu știți voi e că, dacă pe mine m-a marcat delicatețea asta albă cu atingeri de bej și roșu, este posibil că pe fiecare să îl miște o altă poză. Și mai aveți doar azi că să le vedeți.

Foto: Education Point.

Prev O surpriză de 13 ori
Next Stele pe mobilă

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image