Să ridice o mână cine nu are în casă o cutie plină de documente de care are nevoie, dar nu prea. Acelea care nu sunt neapărat utile, dar pot fi la un moment dat. Şi sigur conţin cel puţin un manual de instrucţiuni. Că d-aia le ţinem. Dacă sunt şanse să avem nevoie de ele cândva? Cam aşa şi cu viaţa.

Dacă ar avea termeni și condiții, probabil că am derula până putem să bifam că le-am văzut. De fapt, cam asta facem. Zâmbim a aprobare la toate sfaturile în copilărie, apoi trecem prin viață și bifăm momentele când ne dăm seamă cât de adevărate erau.

Din ciclul am întrebat 100 de români şi toţi au răspuns prost, mai nimeni nu citeşte acel manual de instrucţiuni decât dacă e nevoie să o facă. Asta se aplică şi la oameni. Şi tot asta explică anumite citate dubioase, care se nasc de parcă autorii lor au avut un manual de instrucţiuni pentru viaţă pe care l-au citit invers sau nu s-au obosit să o facă.

Printre pagini

Uneori, pare că oamenii habar nu au ce să facă cu alți oameni. De parcă aceia apar în viața lor cu un manual de instrucțiuni pe care nimeni n-are chef să îl citească, așa că merge aplicat şi ăla propriu. Iar de acolo încep belele.

Doi oameni se cunosc și se plac. Apoi, totul curge natural și simplu: ai vrut, ai încercat, ai primit pentru că și altcineva a vrut.

Treaba se complică atunci când te aștepți că el sau ea să vină și cu manual de instrucțiuni scrise pe limba ta și în cuvintele tale. Și cu poze. Dacă nu, persoană respectivă ia caracteristici de bibelou. Arată bine, dar îți ia ceva timp să te decizi care îi e locul în cameră, că să nu fie incomod pentru niciunul. Bineînțeles că spațiul final pare aşa pentru ține. Deși toată situația asta e deviată de la naturalul și simplul de mai sus, citatele de care zic o valideaza. Și se traspun în acele întrebări despre cum e cu persoană nouă, iar răspunsurile au structură de (partea bună), dar…

Acel dar nu ar trebui să fie acolo pentru că, de cele mai multe ori, e suficient de mic încât nici să nu merite luat în considerare sau nu e deloc în realitate. Apoi, pur şi simplu, el ar trebui să rămână în casă.

Aici manualul de instrucțiuni ar fi trebuit citit. Atunci când doi oameni se cunosc, teoretic, e totul lapte și miere. Așa e la început. Și începutul ăla poate să dureze cât vrei tu, chiar și 70 de ani. Tu nu ai primit persoană pe post de cadou, că să comentezi după că nu îți place culoarea. Ai depus un efort. Ai vrut. Ai petrecut minute/ore bune ganditu-te cum să o impresionezi.

Notele de subsol

Tot atunci, la începutul ei, relația nu prea e relație. E un mix echilibrat între totul și nimic. Vă aparțineți, vă bucurați unul de celălalt. Visați și vă place să o faceți împreună. Va entuziasmați. Dar sunteți doar un cuplu. Nu aveți o relație, deci nu vă aşezaţi chiar atât de confortabil.

Simt nevoia să zic asta pentru că, după ce se pupă, oamenii care nu știu sau nu vor să se citească deja au o relație. Se gospodăresc și se întreabă ce au mâncat. Dar încă nu se cunosc suficient că să știe și ce le place să mănânce. Unde. Și cum. Poate eu mănânc doar cu bețe și sunt sexy când fac asta. Poate că tu ai o furculiță magică şi ai ghinion 10 ani dacă o pierzi. Și atunci ce e mai interesant? Ciorba de roșii din stomac sau cum am putea să o mâncăm împreună?

Nu are nimeni nici datoria, nici obligaţia să încerce să schimbe pe altcineva, pentru ca acea persoană să facă parte din concepţiile sale de viaţă. Cel puţin, nu prea devreme. D-aia acel manual de instrucţiuni trebuie citit în ochii şi cuvintele celuilalt si nu scanat. Pentru că tot noi ne bucurăm de el, nu doar eu sau tu.

Foto: Pixabay.