Lena

Lena

Lena se uită-n oglindă. Albă la ten, brunetă abanos la păr. Țigancă după neam și fuste. Tata negru și urât. Iordan. Mamă albă, umblată, nu se știe cum, după ’90 prin ceva țări străine. Mândra. Are două surori: Geta și Mariam. Da, a mică își duce viață după un nume scris greșit.

Se pregătește de nuntă. Nu a ei, ci a ciudaților ălora pentru care, în fiecare weekend, se îmbrăca-n rochii scurte și le cântă maimuțărește piese-n rusă. Sau, mă rog, ce crede ea a fi rusă. Inclusiv „Kalashnikov”-u’ lu’ Kusturica. Lumea dansează, apoi ea stă trei ore la demachiat, deparfumat și luat un halat împuțit despre care o minte pe mă-sa că îi e uniformă la shaormeria aia non-stop. Când n-are nunți, se întâlnește cu James, omul care a fermecat-o de când a început să-i vorbească într-o română chinezărită. Și el tot de shaormerie știe.

Lena. Și-a dorit o poreclă dar, ca multe alte vise, n-a avut parte de ea. Din numele care-a oropsit-o toată generala în față colegilor români și le-a dat motive de glume proaste muncitorilor care-l auzeau când o strigă cineva, i-au rămas spiritul aprig și gura prea mare.

 Nu suportă țigăneasca de mică, așa că nu o vorbește. Cel mai grav lucru pe care poți să i-l faci e să-i strigi „Fă! Ja chere!” („Vino acasă!”). Evident, Iordan are păreri diametral opuse. Și mai evident, ea se revoltă și, de când se știe, și-o ia. Pe cocoașă, la ficat și în oricare alte locuri nu lasă prea des urme vizibile. Doar că toate acțiunile astea îi scad, uneori, bugetul. Nimeni nu vrea să asculte o cântăreață care să nu fie aproape despuiată.

Poartă fuste țigănești. Își iubește originile și, până să-l cunoască pe James se oftica pe mă-sa că o lasă pe ea să-și aleagă țiganul care s-o pețească, pentru că nu-i plăcea de niciunul. Crede că romanizaţii sunt ca blondele vopsite pui. Ține la neamul ei. Doar că are ceva cu ta-su și educația lui pe metoda curelei din piele.

 Joi. Azi a încheiat un contract cu o româncă de-i plac rușii. A învățat să nu îi judece. Fata asta se mărită cu un „J” și vrea să-i arate partea rusească a rădăcinilor noastre. Detaliul în discuție a întristat-o. Dar asta e. La nuntă tre’ să-și ia din nou rochia aia care se termină sub boxeri și începe, brusc, deasupra sânilor. Teamă că poate, prin absurd, vede pe cineva cunoscut acolo. Groază că ar afla ai ei că nu e o shaormistă umilă la care urlă niște arabi. Nimic nou până acum.

Sâmbătă. Un restaurant pe la Hala Traian. Ăla unde a bătut-o pe Geta că a venit la cerșit într-un costum de cadână, cu scuză că dormea la o altă țigancă, la fel de turcoaică și ea în momentul ăla. O singură întâmplare nu o face să-i pună localului eticheta de „pagubă”. Îi dă doar un acut sentiment că vrea să scape și să ajungă acasă, sperând că miroase a shaorma.

Lena se uită-n oglindă. Totul ca la carte. Rochia stă unde trebuie, fardul nu curge, tocurile nu-s chiar de plâns. Vocea duce. „Să ne facem intrarea. Să curgă niște bale și să joace niște fufe”.

A făcut câțiva pași. Întuneric. Trei reflectoare pe ea. Lena a râs în gând, pentru că urmă să cânte orice, mai puțin piese romantice. A dat drumul spectacolului din care nu a înțeles nimic. Se pare că nici audiența, pentru că nu s-a înghesuit să danseze. Mai ales că unii erau… asiatici. Luminile s-au aprins. N-a învățat pe nimeni „cazacioc” și n-a primit răspunsuri la „Davai!”.

Spre ea vine tânăra aia prea necoaptă ca să negocieze contractul, la braț cu….James??? E nuntaș. Nu. O fi frate vitreg cu ea. Nu. Nu. Nu. James o sărută pe mireasă. Se întoarce spre ea și îi piere zâmbetul. Ei îi intră picioarele-n comă. „James??? E nunta TA?”. El tăcea. Ce putea să mai zică un mire prins că are amantă? Mireasa se întoarce spre el, confuză. Lena vede negru. Și urlă. Urlă de toate neamurile și națiile de la daci încoace. Înjură toate vorbele pe care le-a auzit în ultimii trei ani de la măgarul din fața ei. Scuipă toate cadourile, speranțele, sentimentele și visele că putea să iasă ceva bun din porcăria asta. Își rupe un toc și aruncă cu el înspre monstrul care i-a băgat sufletul în moarte clinică.

Pleacă. Acasă. Jurându-și că o să se angajeze pe bune la o shaormerie și își ia primul țigan care n-are curea de piele. Se uită cu milă la taximetristul care pleacă în trombă pentru că a plâns ea prea mult. Intră în casă și speră că nu s-a făcut de rușine că s-a schimbat la o benzinărie. Ca înainte, își pupă mama pe frunte. Atunci, conștiința îi aprinde un bec. Pe James l-a înjurat în țigănească. Și nu îi pare rău. Zâmbește și mulțumește ăluia de i-a inventat rasa. Brusc, simte o pornire să-și pupe și tatăl pe frunte. Și o face.

A două zi, pe la prânz, Lena se trezește. Mirată că n-a urlat nimeni la ea până atunci. Rupe contractul cu parașuta lui James și orice legătură cu el și dă să-l arunce. În coșul de gunoi zăcea, resemnată, cureaua lui Iordan.

Foto: Pixabay

Prev De la zero la...
Next Freestyle blogăresc

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image