Iubire în oglindă

Iubire în oglindă

Ţi-am cerut o viaţă împreună cu tine, mi-ai dat o veşnicie. Ţi-am cerut o familie, îmi pregăteşti o generaţie de sfinţi. Ţi-am cerut iubirea toată, ai ambalat-o în etaje de rai şi ai pus-o pe o masă de aur sufletesc.

Cine sunt eu să contest deciziile luate din iubire? Ce om sunt eu să limitez o iubire atât de mare încât sufletul ăsta bătut de norme sociale nu poate să o ducă? Ce trăiri aş avea să te cer înapoi, aici, lângă corpul ăsta supus alterării, când tu mă aştepţi cu un veşmânt mai alb decât poate un ochi uman să perceapă? Cum aş putea să respir, când prin nările mele curge scopul pentru care încă mai trăiesc?

De când mi-ai fericit inima cu prima privire, scopul existenţei mele a fost să îţi fie bine. O vorbă din filme spune ai grijă ce îţi doreşti, că se întâmplă. Mai bine decât îţi e acum nu ar putea să-ţi fie. Doar că visul meu n-a inclus şi preţul. Iar dacă asta e factura pentru tot ce am greşit eu în viaţă, mi-o asum cu tot cu TVA. Dacă aş şti sigur că ajung lângă tine, i-aş cere lui Dumnezeu şi nişte penalizări. Chiar dacă ar cântări mai mult decât greutatea mea, cu tot cu sacii şi cutiile alea care însumează fostul nostru cămin al fericirii.

Pentru că orice factură plătită ajunge, la final, pe zero

Poate se lasă şi cu un bacşiş, dacă sufletul îl poate duce. Iar eu aş fi lângă tine. Lângă tine. Lângă tine. Îmi sună vorbele astea în urechi în fiecare dimineaţă, fără să le pronunţe cineva. Lângă tine. Se poate ca data scadenţei să fie aproape. Dar, pentru un simplu om care nu-şi ştie gramajul sufletesc, asta e doar o posibilitate. Care mă face să ţip la florile alea pe care tu le îngrijeşti, în speranţa că mă auzi şi vii să-mi mai mângâi prezentul.

Dacă eu trăiesc într-o lume cu corpul şi în alta cu sufletul, asta înseamnă că cele două se împung reciproc. Iar în mijloc, pe câmpul de luptă, ca acel cal prins în sârmă ghimpată, sunt eu. Spectatoarea. Cea care plăteşte ambele tabere cu câte-o zecimală din factură, ca să mai slăbească frâul şi să pot să respir. Şi, de fiecare dată, aflu pe loc din ce lume mi se oferă tot beneficiul ăsta. Pentru că nu pot avea toţi soldaţii de câştigat.

Cine-aş fi eu, fără să mă trezesc cu o mângâiere ca de pană pe cap şi o şoaptă nerostită-n urechi? Cum mai supravieţuiam eu fără să îţi ating părul, în vis, să îmi spui că o să facem lucruri frumoase împreună sau să mai mişti un gând, ca să mi se ivească mie vreun avantaj lumesc?

Aşa că ai grijă, copile, ce-ţi doreşti! Cere întotdeauna Raiul şi uită de tine. Nu există fericire acolo unde-i egoism. Ajută balanţa să se regleze, oricât de mult te-ar doborî piatra atârnată pe talerul până atunci neatins. Fă din dorinţe lecţii de viaţă.

Foto: AllFreeDownload.

Prev Peste liniştea iernii (5)
Next De ce NU sunt bloggeriţă

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image