Filmul Minunea poate fi pentru copii, părinţi sau doar o ofertă pentru o după-amiază liniştită de weekend. Într-o seară de aproape weekend am fost şi eu să îl văd, fără să ştiu ce sau cum mă aşteaptă. E mai mişto să nu sapi după trailere înainte, ca să nu îţi creezi aşteptări. Am învăţat asta de la alte filme.

Să începem cu detaliile tehnice, adică cele cu care faci cunoştinţă înainte să deduci prea multe despre film în sine.

Pe scaun la filmul Minunea

Începe cu un copil cu o cască de astronaut. Putea fi un copil cu un hobby sau unul bogat. De fapt, era un puşti de clasa a cincea, cu un defect vizibil facial – adică arată altfel, într-un sens cu care te obişnuieşti abia după ce îl cunoşti.

Copilul e realist – speriat, rapid în gândire, bun la replici. Poate că d-asta aproape mi-a venit să plâng înspre final. Şi poate tot vârsta lui m-a oprit, pentru că a fost suficient de realist conturat încât să se creadă buricul pământului.

Minunea din film nu e neapărat că unul ca el face ceva, ci că el devine altceva decât trebuia să fie. Sunt vagă, pentru că e păcat să te duci în weekend la un cinema şi să ştii ce se întâmplă pe ecran. Acţiunea e posibilă în realitate şi de asta ar avea nevoie orice campanie care susţine ceva printr-o poveste: puterea exemplului. În cazul de faţă, Augustus Pullman, un băieţel care a avut 27 de operaţii faciale pentru ca, la final, să arate mai puţin ciudat decât înainte.

Filmul Minunea şi un substrat aproape (sau prea) real

Din distribuţie fac parte Julia Roberts şi Owen Wilson, într-o combinaţie mişto: un cuplu realist, în afara modei societăţii, cu valori închegate şi o casă mare şi spaţioasă, pur americănească.

Pe lângă acţiunea propriu-zisă, filmul Minunea vine ca să tragă încă un semnal de alarmă asupra bullying-ului sau, pe româneşte, când altul se ia de tine. Cred că chestia asta a fost acolo de când lumea şi urmează să rămână, că doar are mii de nuanţe. Cumva, toţi am trecut prin ea, pe lângă ea sau am creat-o. Dar nu avem cum să nu ştim ce înseamnă. A fost mereu parte din cultura şcolii fiecăruia. Ce-i drept, de când s-au prins că pot să se şi filmeze, parcă şcolari şi liceeni au luat-o puţin razna. Doar că şi copiii au uitat să riposteze, deşi acum sunt din ce în ce mai încurajaţi să o facă paşnic.

Dacă te iei de cineva, o faci ca să te dai şmecher – deci, pentru ceilalţi. Dacă unul dintre ei te spune, atunci e sifon şi cam aia e soarta lui. Devine victimă cu prima ocazie. E un cerc vicios, dar orice figură geometrică poate fi stricată cu un creion sau o gumă de şters. Şi filmul Minunea duce în direcţia aia şi o face bine.

Pe scări, după film

Există o vorbă: de ce să îţi zic eu să faci ceva pentru ca, apoi, să mă înjuri dacă nu ţi-a plăcut? Cam pe acolo e filmul Minunea. M-a emoţionat o poveste care nu avea nicio treabă cu mine. Ba din contră, personajele rele parcă au fost conturate cu gândul la finalul filmului.

E posibil să te prindă sau nu. Dar e o poveste spusă ca la carte, cu toate momentele problemei bine conturate şi ceva întoarceri de situaţie simpatice la personajele secundare (nu spun care sunt pentru că, oricum, sunt puţine toate). Totuşi, filmul Minunea poate să îţi schimbe planurile de weekend. E disponibil începând de azi, 29 decembrie 2017, mulţumită Vertical Entertainment.