Atunci când vrei şi ştii să fii om

Atunci când vrei şi ştii să fii om

Am vrut să aflu cum e să fii om, în sensul ăla puţin literal, dar mai mult psihic. Toţi suntem, vrem şi mai şi putem, din când în când. De acolo şi până la fapte e un drum mai lung şi ne mai împiedicăm de ore, facturi, obligaţii şi alte minunăţii d-ale vieţii.

Am vrut să sparg bariera aia a netului, pentru că orice român are conştiinţa împlinită dacă dă un like sau îi donează unuia doi euro să construiască ăla o casă pe banii lui. Aşa că am fost la NEAMUNIT acum fix două săptămâni, ca să văd cum arată nişte oameni care fac nişte chestii pentru alţii.

M-am trezit, într-o sâmbătă, mai devreme decât de obicei şi tot am întârziat. Voinţa şi punctualitatea nu funcţionează chiar din prima.  Oricum, nu ştiam exact cât de implicaţi sunt oamenii care chiar fac fapte bune, fără să se laude pe net cu asta.

Femei gatind in curte

Dimineaţa pe răcoare

Ca să ne lămurim, am luat ca studiu de caz Asociaţia NEAMUNIT şi un eveniment care se întâmplă odată la trei săptămâni, fie ploaie, vânt sau caniculă – NEAMUNIT pentru ei (ei, adică oameni ai străzii şi din centre sociale). Voluntarii se strâng la centru, fac mâncare la tuci şi apoi fac pachete în care mai pun nişte dulciuri, fructe, pâine şi tacâmuri.

În meniul principal al ediţiei nr. 26 au fost tocăniţa de cartofi cu carne şi mâncarea de mazăre cu carne. Conţinutul pachetelor provine, majoritar, din donaţii.

La o căsuţă din strada Poteraşi (prin spatele bulevardului Tineretului), undeva pe la ora 10, am găsit vreo 30 de oameni gata organizaţi. Femeile la tocat verdeaţă, legume, cartofi, bărbaţii la pregătit tuci, sos, carne.

Cu muzică pe fundal, glume şi indicaţii la care nimeni nu comenta decât dacă avea idei mai bune. Scopul lor era să facă şi să împartă câteva sute de pachete. Cu o ediţie înainte, reuşiseră să hrănească circa 300 de oameni, iar recordul absolut era de 800 de pachete făcute de la zero şi duse la destinatari.

Aşa că, dacă vrei să fii om şi să faci ceva care să rămână măcar sub formă de poveste în amintirile cuiva, pui ceasul să sune devreme şi uiţi de lenea aia care încurcă, împiedică, încetineşte.

Bucatari gatind la tuci

Cu disciplină şi voie bună

În curtea căsuţei, oamenii transformau ingredientele în arome şi mâncăruri. Cu cât avansau, cu atât începea să prindă contur şi programul de plecare şi distribuire. Maşini, echipe şi zone ale oraşului.

Dar unde urmau să plece?

În general, se merge cu maşina şi, unde se văd oameni care ar avea nevoie de o masă caldă, se opreşte şi se oferă. (Andrei Dincă, membru al asociaţiei şi participant la mai multor ediţii din eveniment).

Atmosfera era una de discuţii şi poveşti, în timp ce ingredientele se legau între ele. Efortul era acolo, doar că nu prea se vedea.

Nu e nimic greu. Dacă vii cu drag, totul e uşor, mi-a spus Cătălina, una dintre fetele de acolo.

Dacă vrei să fii om, îţi ţii minte scopul până la capăt. Ştiai că nu mergi la plimbare, aşa că nu uita asta cu fiecare pas din drum.

Oameni mancand pe banca

Atenţia te îndrumă

Am plecat cu o maşină de patru persoane şi lăzi cu mâncare către Dristor – Sălăjan – Titan. Eu nu ştiam nici ce căutăm, nici unde îi voi găsi. Fiecare era atent pe partea lui. Atunci, mi-am amintit de o vorbă pe care mi-a spus-o Andrei Dincă.

Suntem psihic obişnuiţi să blocăm ceea ce ne deranjează. Dacă treci pe lângă acei oameni cu alte scopuri în cap, atunci nu îi vezi. E greu să îi cauţi, dar descoperi că ţi se schimbă percepţia şi îi observi în locuri pe unde ai mai trecut de sute de ori. Multă lume se fereşte să intre în contact cu ei, pentru că miros şi sunt îmbrăcaţi în zdrenţe. Aşa că, intrând în contact cu ei, te schimbi şi pe tine puţin.

Au fost tineri, bătrâni, copii, oameni singuri şi cu câţiva prieteni pe-o bancă. Au acceptat toţi, pentru că aveau nevoie.

Mi-a fost ruşine să cer să ofer şi eu un pachet, ca să primesc înapoi emoţie şi bucurie sinceră, pentru că acea mâncare nu era muncită de mine. Ei mi-au pus câteva pachete în braţe. Şi atunci am observat că bucuria unei mese calde se vede atunci când casoleta e golită pe loc şi când cineva preferă să înmoaie direct pâinea în mâncare, în loc să folosească tacâmuri, pentru că vor să o savureze aşa cum ştiu.

Dacă vrei să fii om, trebuie să îţi aduci aminte că oamenii au poveşti care nu se pot schimba din telecomandă.

Oameni organizand donatii

Ce înseamnă să fii om, pe termen lung

L-am întrebat pe actorul Aureliu Surulescu, reprezentant al NEAMUNIT, de unde a plecat toată ideea asta, ce înseamnă şi încotro se îndreaptă.

Monica scrie: Care e scopul evenimentelor pe termen lung?

Aureliu Surulescu: Noi ne-am gândit la acţiunile astea ca la o conştientizare a celor din jur. E un win – win, cei care primesc o mână întinsă – nu e vorba doar de masa caldă – primesc atenţia, care de fapt foarte importantă. Ceilalţi trebuie să conştientizeze că sunt şi alţi oameni pe lângă ei şi să îi numească oameni, nu boschetari sau mai ştiu eu ce. Pe termen lung, despre asta e vorba.

Poate că, pe viitor, cineva o să facă ceva pentru ei să nu îi mai vedem pe străzi deloc. Nu pentru că ne provoacă scârbă, ci pentru că merită o a doua şansă, iar statul asta trebuie să facă.

Se vor schimba aceste evenimente pe viitor? 

Eu sper să ia amploare, nu să se schimbe. Îmi place foarte mult cum se derulează acum evenimentele. Suntem ca o familie mare, unde fiecare îşi ştie şi îşi găseşte locul şi fiecare încearcă să suplinească, acolo unde lipseşte ceva.

Nu vreau să se schimbe deloc, ci să ia amploare şi să fie şi altele, şi alţii şi tot aşa.

Ce înseamnă o ediţie reuşită?

O ediţie reuşită este atunci când vezi oamenii că se întorc de pe traseu cu emoţii. Unii sunt plânşi, alţii râşi şi tot aşa. Unii plâng pentru că întâlnesc oameni care spun că nu au mai mâncat o mâncare caldă de 10 – 15 ani. Unii sunt mai sensibili şi se emoţionează.

Eu d-asta nu mai merg pe traseu, pentru că nu mai pot. Eu am început şi atunci eu le-am făcut pe toate. Dar acum nu mai merg, ci le spun unde să se ducă.

Asta înseamnă o ediţie reuşită, ca oamenii să plece mulţumiţi şi fericiţi acasă. Nu contează atât de mult că au dat ceva ci pentru că, la final, au primit ceva.

Eu la eveniment

Dacă vrei, poţi să fii om

Dacă vrei, poţi să fii om. Te trezeşti mai devreme, pleci acolo unde ştii că se poate şi dai cam tot ce e mai bun din ce ştii să faci. De data asta, eu am observat acţiunea. Nu va mai fi aşa. Ei pregătesc mâncarea, o ambalează, o împart apoi se bucură de acea bucurie care le rămâne pentru toată ziua.

În sâmbăta aia, se stă pe net mai puţin şi se face mai mult. Toţi suntem oameni. Doar că, uneori, mai uităm cum se face să fii om şi am putea să le amintim şi celorlalţi. Evenimentele se ţin sâmbăta, odată la trei săptămâni. Pentru că mi-am găsit mai greu cuvintele, următorul va fi sâmbătă, 12 mai.

batrana privind mancare

Oamenii care au nevoie de o masă caldă sunt pe stradă în fiecare zi. Dacă vrei să fii om pentru cineva care a uitat cum e să aibă oameni în jur, poţi să îi dai câte ceva oricând. S-ar putea să constaţi că se vor bucura mai mult la o porţie de mâncare decât la bani. Pentru că ei, de obicei, se prind în responsabilităţi, chiar şi un căţel abandonat de care au grijă.

Prev Am fost puţin mai ambiţios în privinţa sportului (Catalin "Balamuc" Bodîrlă)
Next Vreţi femei naturale? Nu mai găsim stocul!

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image