Farmecul unui „Adio!”

Farmecul unui „Adio!”

Nu am crezut că pot iubi vreodată o despărţire. Nu credeam că voi zâmbi sincer atunci când ceva pleacă de la mine. Aş fi râs la oricine mi-ar fi spus că ceva atât de personal îmi părăsea casa. Însă, totul se întâmpla.

Mai exact, noi doi părăseam căminul dorit conjugal, în favoarea unei vacanţe îndelung planificate de rude bine calculate. Că doar un copil jurnalist, pasionat de scris, nu putea să iasă din altceva decât o mamă cel puţin contabilă. Aşa că urma o vizită la ai mei. În care noi ne lăsam în spate emoţiile, calculele, discursurile şi plecam înspre zona încă nedeterminată psihologic şi social, dar importantă pentru viitorul nostru.

Se lăsase cu discuţii. Ce puteam să îi luăm unei mame pentru care perfecţiunea era un etalon? Ce i-am fi oferit unui tată care întâi ia la întrebări, apoi cunoaşte? Evident, el putea să aprecieze o sticlă de vin scump, rar, pe care o aveam, întâmplător, în casă. Dar ea? Ce îi puteam duce? Cum ar fi putut ea să se mulţumească cu prima gamă anti-age din lume, daca nu avea riduri? Prin ce complot al universului ar fi acceptat ea o cremă ?

Simplu, pentru că cel mai de succes, dar riscant cadou pentru o femeie ar consta în produse dermacosmetice Trebuia să îi ducem un cadou cosmetic, iar tanti Aslan era singura care nu venea cu avertismente de eşec. Urma să primească o cremă. Iar noi, binecuvântarea.

Emoţii şi toate celelalte sentimente cam prea intense pentru doi oameni aşa mici în univers. Pentru el, era confirmarea că ne potrivim. Pentru mine, toată situaţia însuma temerile cum că mama nu ar fi pe aceeaşi linie cu stelele, asteroizii, constelaţiile, luna şi soarele care ne susţineau. Dar, oricum aş fi calculat-o, mai erau câteva ore şi două cadouri care ne despărţeau de momentul adevărului. Şi, cum orice berbec are toate avantajele din lume mai puţin răbdarea, număram secundele până la despărţirea de căminul nostru călduros şi sigur.

Şi ziua a venit

Am ajuns. Am salutat, împărţit cadouri şi complimente sincere. Însă, o pungă rămânea nedesfăcută. Şi nu, nu era cea de vin, ci fix crema de faţă a mamei. Tata deja îşi pregătea lecţia de grătar pentru învăţăcelul său, în timp ce mama povestea, divulga reţete, doar că nu desfăcea cadoul. A trecut o oră. Au urmat încă trei. Apoi, a venit şi cea de somn. Nimic.

Încă cinci minute. Tot nimic. Pânâ când…

– Copii, eu mă bag la somn, dar parcă, înainte,  aş vedea ce mi-aţi luat.

– Uită-te, atunci.

– Ok. Nu aş fi vrut până acum, pentru că nu prea accept creme sau cosmetice pe care nu le folosesc.

– Dar….?

…3,3 secunde de aşteptare…

– Uau! Fix crema de la firma de unde îmi cumpăr eu!

– Da! Deci, putem să stabilim că îţi place?

– Haha.

*Acest text participă la SuperBlog.

Foto: Dreamstime.com

Prev În sunete de iasomie
Next Expediţie în tehnologia iubirii

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image