Există două tipuri de oameni

Există două tipuri de oameni

În viaţă există două tipuri de oameni. Unul dintre ele s-ar putea să fii chiar tu.

Ăia care iubesc căţeii şi ăia care sunt topiţi după pisici.

Cei care au grijă să împăturească tubul de pastă de dinţi corespunzător şi cei pentru care timpul e mai preţios.

Pasionaţii de ceasuri şi tehnologiştii care se bazează pe telefon pentru a fi la curent cu timpul.

Cei care vor să fie la curent cu vremea şi cei întotdeauna surprinşi de vremuri.

Oamenii care zâmbesc când le pui în faţă salată de vinete şi cei care sunt topiţi după zacuscă.

Cei care se trezesc după o alarmă liniştită şi ceilalţi, care reacţionează doar la a şaptea, aia pe note de rock supărat.

Ăia pentru care e logic ca ecranul telefonului să se rotească şi restul de ecrane ce rămân aşa cum erau din fabrică.

Pasionaţii de Nutella pentru care cuţitul este folositor. Dar linguriţa are o logică. Şi ceilalţi.

Ăia care muşcă din sandviş, în loc să taie. Şi ăia care îşi împart mâncarea în porţii egale.

Ce e mai bun are logică să fie mâncat la finalul mesei, dar masa are sens dacă îţi mănânci preferinţele la început.

Semn de carte sau colţ îndoit?

Noi după cinci minute sau tu şi eu, chiar şi după o viaţă întreagă?

Oamenii dispuşi să muncească şi ăia care nu vor să îi întrerupe, cum zicea poetul.

Oamenii ăia care reuşesc chestii şi ceilalţi, care se laudă cu ele, aşa cum a menţionat şi scriitorul.

Există două tipuri de oameni…

Şi încă alte câteva miliarde. Cei pe care îi preţuieşti, apoi cei pe care îi cunoşti. Şi rudele lor. Adaugă vecinii. Uită-te dimineaţa, atunci când mergi pe stradă şi vezi câte persoane recunoşti. Apoi, gândeşte-te că eşti un om mic, dintr-o ţară şi mai mare despre care ştii atât de puţin. Şi ţara aia pe care tu o crezi frumoasă ori o urăşti face parte dintr-un continent, o emisferă, o lume.

Cam atâţia suntem. Adaugă peste toate astea generaţii de moşteniri genetice, medicale psihice. Părinţii te-au educat ca să devii ca nimeni altul (sau alta) în lume. Dintre toate astea, tu cauţi un om care să te completeze, dar să şi meargă pe acelaşi drum cu tine.

La final, suntem miliarde de corpuri şi suflete. Mişunăm toţi pe acelaşi glob. Încercăm să ne cunoaştem mai bine, timp în care ne redescoperim fără să vrem. Ce mişto ar fi să ne dăm seama că, de fapt, suntem toţi la fel.

Poză: Pixabay.

Prev Când te-ajung vorbele din urmă (Cronică)

About Author

Monica

1 Comment

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image