Ce face femeia când e singură

Aş fi vrut să fac textul ăsta despre total altceva. Însă, sunt femeie. Şi, ca toate femeile, daca apare o problema în viaţa ta, nu poţi să mai gândeşti. Pardon, să te mai gandesti la ceva. Aşa că o să vorbesc despre ce face femeia singură, pe perioadă determinată.

Întâi să ne lămurim. Când zic de femei, nu mă refer doar la mine, la tine, ci la toate, fie ele cinci prietene, trei vecine sau un cartier întreg de babe care te dau ca exemplu de bine. Sau de rău.

Mi-a plecat bărbatul de acasă

Când se întâmplă asta, e dramă. Dacă există un motiv pentru care ţigăncili îşi pun fustili în cap, atunci ăla e bărbatul care pleacă de acasă. Bă, şi te uiţi cum îşi face bagajele. Şi eşti femeie şi te mănâncă, aşa că te scarpini şi îl ajuţi. Ca să aibă omul cămăşile la dungă, cureaua fără dungi şi şosetele împreună, atunci când pleacă. Doar nu îl laşi să o taie aşa în lume, că pleacă de la tine. Şi te ia capul dacă auzi vorbe prin cartier că uite, nu l-ai îngrijit şi uite cum a plecat, slab mort şi cu hainele şui pe el.

Dar să revenim. Mi-a plecat bărbatul de acasă. În delegaţie, pentru câteva zile. Eu ştiam asta, căţeaua noastră nu. S-a uitat urât la mine cât el se încălţa, l-a aşteptat la uşă după. Nimeni nu i-a explicat că era o chestiune de câteva zile şi el urma să se întoarcă. Pentru că nimeni nu ştia cum se traduce asta în câinească. Aşa că vreo patru zile, adică atât cât a fost el plecat, ea ba a dormit, ba s-a uitat urât la mine. Am avut literalmente 96 de ore în care căţeaua mea m-a urât pentru că a crezut sincer că sunt şanse mai mari ca eu să nu fiu în stare să ţin un bărbat acasă decât ca bărbatul ăla să plece în delegaţie.

Femeia singură, între mit şi ceas

Eu îmi înfruntam gândurile cele mai opuse. Câte femei din lumea asta nu au zis, macăr odată la câteva luni, că aşa şi-ar dori două-trei zile singure, că mamă ce schimbă ele universu’ atunci şi ce întorc axa pământului şi rup stratu’ de ozon şi il refac şi, ce mai… Revoluţie!

Şi ce se întâmpla când visul devine realitate? Ne purtăm ca femeile. Spălăm vasele, gătim mai mult decât mâncăm, ca să îi rămâna ceva şi bărbatului când vine, facem curăţenia de toamnă – iarnă, primavară – vară, pe următorii trei ani. Şi nu mai avem timp fix de motivul pentru care ne dorisem alea câteva zile singure. Că suntem femei, ce pana noastra blândă, elegantă şi suavă? Băga-ne-am detergentul de vase în ea, că nici penele astea perfecte nu se curăţă la maşină. Şi mai şi cad de pe mobilă dacă bate vântul prin casă.

Când femeia singură se întâlneşte cu bărbatul

Timpul a trecut, bărbatul s-a întors. Toţi ne-am purtat aşa cum era natural. Eu i-am arătat, mândră, o casa curăţată de ochii lumii, pentru ca el să calce pe soluţie parfumată, proaspăt uscată. Şi mi-am rezumat toate zilele în nu am făcut nimic, dar nici nu aveam planuri .

Cea mai delicioasă masă a fost aia făcută cu patru ore înainte ca el să vină. Asta ca să nu rămână ruşinea acolo, în frigider şi să se strice. Adică broccoli-ul. Căţeaua s-a purtat aşa cum zic oamenii de ştiinţă, cu maturitatea unui copil de 12 ani.

Ai venit! Ce mi-ai adus? O minge. Ok, încep să mă joc şi te ignor.

Iar protagoniştii casei au râs şi au povestit. Timp în care femeia a realizat că întotdeauna o să îşi dorească una – două – zece ore cu ea, dar nu o să facă niciodată nimic cu ele. Pentru ca una e să vrei şi total alta să şi primeşti.

P.S.: La acest text, bărbatul a avut de menţionat că poartă o cămaşă odată la 120 de tricouri.