De ce 2 Mai

Am păşit în 2 Mai cu frica aia cu care vezi pe cineva, după ce ai fost plecat din ţară câţiva ani. Şi cu întrebări. O fi la fel? Oare s-a schimbat? Dacă da, mult sau puţin? Mai recunosc tot sau caut ce era cunoscut din priviri? Şi dacă o să îmi pară rău? De ce 2 Mai şi nu alt loc?

Toate gândurile astea mă înghesuiau în clasicul microbuz de după ce se termină litoralul ăla comercial. Şi tot ele s-au mirat odată ce am ajuns. V-am spus deja de ce nu Vama Veche. E vremea să vedem de ce 2 Mai.

Prolog de 2 Mai

M-am gândit dacă să scriu textul ăsta, cu temerea omului care vorbeşte despre ceva. Dacă aud oamenii şi apoi se îmbulzesc şi se strică doi maiu’? Gândurile din microbuz au bătut măr fricile până au plecat. Că n-aveau de ales – ajungeam în 2 Mai.

Dar să trecem peste poezie. 2 Mai e un sătuc ce a devenit obiectiv turistic şi a rămas aşa. Peste ani, s-a extins, dar departe de ochii turiştilor abia ajunşi, pentru că plaja e limitată, iar câmpul generos. Îţi dai seama repede unde e de stat la un suc şi unde se mănâncă bine, după avantajele memoriei colective. Ca preţuri, e pe acolo cu Bucureştiul ăla nedus la extreme.

Ziua în 2 Mai

La plajă era nisip fin, inclusiv într-o bună parte din apă. În larg nu ştiu. Am coborât lângă mare pe fundal de Nane, Spike, chiar şi Guess Who. Nu trebuia să am grijă pe unde călcam pentru că, din orice unghi priveai, aveai în aria vizuală câte-un coş de gunoi. Pe plajă erau şi foşti vamaioţi, care între timp au crescut şi au făcut copii. Fiecare avea filmul şi scopul propriu, aşa că nu prea puteai să simţi sau să exprimi altceva decât relaxare. Una, cumva, organizată, deşi colorată de copii. Doar că ei nu erau gălăgioşi, ca în alte părţi.

Pe partea întunecată a problemei se califică lipsa varietăţii de suc şi bere. Dacă voiai ceva, aveai câteva mărci de la vreo doi producători. Dar, uneori, ştii unde vii şi îţi asumi asta pe de-a întregul. Apoi, un ghinion temporal m-a făcut să văd şi valul nou de turişti de după 15 august: ăia care au pungi de Auchan/Lidl/Mega pe post de genţi de plajă. Şi i-aş fi înţeles, dacă odată cu ei nu ar fi început să zboare printre prosoape şi ceva şerveţele folosite şi pahare de plastic goale. Doar că soarta mai şi râde, în felul ei. Imediat după experienţă, gazda ne-a răspuns la gânduri că 2 Mai-ul nu urmează linia aia de scumpiri şi ieftiniri estivale. Preţurile lor sunt aceleaşi, chiar şi iarna, pentru localnici.

Noaptea în 2 Mai

Ar trebui să amintesc aici, din prima, o aptitudine care contează mult în viaţă: să te descurci. Dacă ai chiulit de la lecţia asta, atunci ai observat cu tristeţe că viaţa de noapte se încheie la 00:00, fără ca nimeni să vrea să o prelungească. Dacă îţi era foame, mai existau ceva mezeluri disponibile pe la vreun non-stop turcesc.

Aşa am descoperit unul dintre locurile cu un concept atât de simplu, încât e genial: o terasă non-stop, pe plajă, cu scaunele orientate înspre mare. Apoi, când te întorceai înspre cazare, puteai să dai peste câte-un căţel mic şi sociabil. Pentru ghinionişti, există cei mari şi teritoriali, scăpaţi printr-un defect al porţii.

De ce 2 Mai

Pentru că e tot ce nu sunt alte locuri şi invers. Nu trebuie să ai aşteptări demne de haine de club. Dar o să ai ceva momente când parcă şi pozele devin în plus. Poţi să vezi şi locuri la care răzi. Dacă nu, le inventezi. Aţi auzit de Poarta Dezlănţuirii? Sau de adevărata Copacabana?

Cam ăsta e 2 Mai – oaza aia aflată suficient de departe de orice altceva. Dacă ai noroc şi şanse mari să ai, noaptea, în cameră, nu auzi nici greierii. Şi da, m-aş întoarce.