Curierul cu iubire. O poveste

Curierul cu iubire. O poveste

Inimioare, inimioare, inimioare. Era sâmbătă. Valentine’s, mai exact. Ziua aia fatidică în care toţi sorţii de pe cer şi de pe pământ s-au aliat ca să stea Andrada în faţa unui laptop parcă scos din arhivele timpului şi să se scârbească de ce vede-n faţa ochilor. Peste tot doar inimioare. Şi parcă s-au găsit toţi şi toate fix în momentul ăla când ea îşi înghiţea lacrimile în gât, ca să nu rişte să îi fie descoperită neputinţa.

Rareş tocmai plecase ca un fulger, după o vizită din care nimeni nu înţelesese nimic. Nimeni, adică nici ea şi nici labradorul ăla căruia rar i se refuză un drum chiar şi până la chioşcul din colţ. Şi n-ar fi fost nimic grav dacă nu s-ar fi certat iar cu o seară înainte, nu pe veşnicele şosete lăsate-n drum, ci pe toate neputinţele care i-au adus acolo, în apartamentul ăla aducător de restanţe şi stricăciuni costisitoare. De parcă şosetele alea cumpărate la set de cinci şi aglomerate într-un muşuroi cu aspect de nea de oraş ar fi fost de vină pentru restructurarea postului ei şi dispariţia tichetelor lui de masă. Când nu prea ai, parcă orice veste proastă-şi schimbă dimensiunile.

Aşa era ea

N-avea prea multe posibilităţi, dar era bogată-n bănuieli. Bănuieli că e gravidă, bănuieli că n-o să-i iasă reorientarea asta profesională, bănuieli că poate şi lui i se ia de frecvenţa apăsătoare cu care apăreau certuri, în loc de fericiri. Şi toate bănuielile alea i se plimbau prin cap până când căpătau silueta unei frici venite din tenebrele unei perspective hâde. Aia de potenţială mamă singură, care l-a pierdut pe bărbatul vieţii ei, fără vina nimănui. Iar sufletele distruse ale tuturor ar fi fost doar nişte victime colaterale.

Tocmai când ultima lacrimă îşi cerea drepturile, iar disperarea îi dădea un şut în piept, se auzi cheia-n uşă…

De cealaltă parte a discuţiei şi uşor decalat, el avea emoţii. Normal că avea să fie aşa, doar o cerea de nevastă pe femeia vieţii lui. Şi în ce fel! Şi cum s-au legat toate ca să stea el acum, pe o scară de bloc şi să coacă un discurs care să o dea pe spate.

Încă nu-i venea să creadă

Dacă în urmă cu o săptămână nu l-ar fi bătut maică-sa aia prea internaută la cap să îi cumpere cadoul din timp, nu ar fi luat în calcul ceva mai mult de o floare ieftină, care să pară scumpă, de frica unor discuţii. Dacă aceeaşi mamă nu îi împuia capul cu nişte cearşafuri 3D fix atunci când abia trecuse o ceară şi i se părea că nici măcar o orhidee în ediţie limitată, nu ar fi intrat pe site-ul ăla de lenjerii de pat. Dacă nu i-ar fi sărit în ochi promoţia aia cu o inimă cât ecranul, nu ar fi văzut nici faptul că aşternuturile se vindeau la o ofertă de 1 + 1 gratis. Dacă pandantivul ăla de aur nu i-ar fi luat ochii, nu şi-ar fi calculat bugetul ca să se încadreze şi el cu comanda în zilele alea de 1 – 12 februarie.

Bijuteria urma să fie un premiu acordat oricui, el avea doar dreptul să spere şi, pentru prima oară în viaţa lui, să cumpere un cadou din timp. Dacă ieri nu i-ar fi sunat telefonul, nu ar fi a ajuns la concluzia că Cineva acolo sus îl iubeşte şi i-a făcut cadou o posibilitate la un alt tip de fericire. Şi, nu în ultimul rând, dacă l-ar fi sunat curierul ăla înainte să apară la uşă, nu mai stătea acum, cu o ţigară într-o mână şi un pandativ în alta, numărând secundele până intra în casă. Îi era teamă că poate o supărase panica spontană dată de soneria care prevestea schimbări de stări civile. Şi toate astea se întâmplă tocmai de Valentine’s. Cum iubirea nu ştie de necazuri, tristeţi sau momente petrecute departe unul de altul, Rareş a aşezat inima aia strălucitoare în cutie şi a fugit pe scări.

A tras aer în piept şi a băgat cheia în uşă…

– M-am întors. Ce-ţi arată monitorul de te uiţi aşa urât la el?

– Nimic. Prostii. S-a întâmplat ceva?

– Da!

– E…de bine sau…?

– E de rău.

– Adică?

– E de rău pentru câinele ăsta, care iar o să doarmă pe hol. Ţi-am luat un cadou. De fapt, mai multe. Dar până atunci vino încoace. Îţi zic direct. Vrei să fii soţia mea?

Foto: LenjeriiPat-Outlet.

Prev SĂ VORBIM LIMBA ROMÂNĂ. V - Suportaţi-mă, că d-aia exist!
Next Ziua în care trăiesc

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image