Cum e maturitatea. Interviu cu oameni mari

Cum e maturitatea. Interviu cu oameni mari

După ce am făcut 30, mă aşteptam să arunc cu înţelepciune în stânga şi dreapta, să fascinez copiii ieşiţi la joacă prin sfaturi şi să fiu înconjurată de aura femeii care ştie exact cum e maturitatea, e total stăpână pe viaţa ei şi împrăştie reţeta succesului pe post de parfum. Doar că ceilalţi sunt prea necopţi ca să o înţeleagă.

Să fii adult, în teorie

Partea bună a medaliei de 30+ e că am revizuit marja de vârstă a femeilor călora le vorbesc cu persoana a doua plural. Partea rea e că şi medalia asta trebuie îngrijită. Dar tot eu pot să mă împiedic de geamul transparent de intrare în timp ce mă îndrept spre momentul de glorie, când spun cu voce tare câtă lume mi-a citit un material. Aproape că e ceva din procesul ăsta care îmi scapă.

Parcă la adulţii ăia adevăraţi e puţin altfel. Dar parcă acum aş vrea să fiu sigură că sunt pe drumul bun. Aşa că i-am întrebat pe doi dintre cei care s-au calificat din oficiu şi cu tot cu medalie în categoria de oameni mari.

Cum e maturitatea în practică. Interviuri cu oameni mari

Mama (55 ani): „Au fost multe situaţii copilăroase”

mama

Monica scrie: Când ai simţit că eşti adult?

Mama: M-am simţit matură devreme. Atunci când am început să mă bazez doar pe mine… Cam pe la 30 – 32 de ani.

Te aşteptai ca, la o anumită vârstă, să te trezeşti dimineaţa şi să fii altfel?

Mă aşteptam că după 18 ani să zic că sunt matură, dar nu a fost aşa.

Ţi s-a întâmplat vreodată ceva copilăresc într-o situaţie serioasă?

Da, de multe ori. Nu îmi vin în minte acum, dar au fost multe situaţii copilăroase.

Ce îi maturizează pe oameni?

Maturitatea se câştigă, nu e ceva ce vine dintr-odată. Înveţi trecând prin viaţă, din piedici şi reuşite.

Ţi se pare că e ceva greşit cu generaţia de adolescenţi, tineri de acum?

Parcă nu au cum să devină maturi. Sunt prea în urmă.

Ar trebui să mai citească şi ei un pic.

Cumnatul (47 ani): „Am întins plasa şi am căzut în ea”

cumnatul

Monica scrie: Când te-ai simţit cu adevărat adult?

Cumnatul: Niciodată. Deşi mă simţeam foarte matur atunci când m-am apucat de fumat. Aveam 13 ani.

Te aşteptai ca, la o anumită vârstă, să te trezeşti dimineaţa şi să fii altfel?

Da, la 18 ani. Apoi, a fost la fel ca la 7 ani.

Ţi s-a întâmplat vreodată ceva copilăresc într-o situaţie serioasă?

Acum vreo cinci ani, am vrut să par cel mai interesant şi am părut un copil prost. Făceam pe psihologul şi, de fapt, psihologia aia s-a întors împotriva mea. Am căzut în plasa mea. Ăsta e cel mai bun rezumat: am întins plasa şi am căzut în ea.

Ce îi maturizează pe oameni?

Nu trebuie să ai neapărat responsabilităţi ca să fii matur. Devii aşa după ce treci prin mai multe, zic eu. Şi întâmplările bune şi rele te coc la minte. Oricum, cei care trec prin greutăţi de mici se maturizează mai repede.

Până la urmă, viaţa te maturizează. Unii sunt maturi la 20, alţii nu sunt nici la 60.

Ţi se pare că e ceva greşit cu generaţia de adolescenţi, tineri de acum?

Ei zic că se maturizează, dar sunt tare prostuţi. Fetele se maturizează mai mult, ei sunt puţin roboţei. Băieţii cred că se maturizează atunci când îşi încep viaţa sexuală. Dar de unde?

Am întâlnit şi puşti foarte dezgheţaţi. Nu mulţi, dar erau trei sau patru. Unul spunea că împlineşte 17 ani, altul avea 15. Aveau bani, părinţi umblaţi. Nu erau roboţei de calculatoare, înnebuniţi doar după Facebook şi d-astea. Deci, mai sunt oameni cu potenţial. Încă mai avem speranţe pentru viitor şi pensie (râde).

Cum e maturitatea

Deci, până la urmă, ca să fii adult trebuie să poţi să iei decizii bune.. Vârsta contează mai puţin. La fel şi situaţiile. La final, tot viaţa te învaţă. Iar maturitatea se vede în reacţii la o situaţie, sinceritate şi, după cum am aflat şi de la ei, asumare.

Concluzie de-a mea: Să mai râdă cineva când povestesc eu că am luat o pauză, mi-am cumpărat un suc d-ăla bio de zeci de lei, m-am aşezat pe o bancă în parc şi l-am vărsat singură pe jos.

Concluzie pe bune: Vă mulţumesc pentru răspunsuri şi pentru lecţiile din ele!

Foto 1: Pixabay.

Prev De ce e piaţa de legume mai bună decât internetul
Next Poveşti de iarnă şi singurătate

About Author

Monica

7 Comments

  1. De ce ar vrea cineva să devină matur e o chestie pe care n-o voi înțelege niciodată. Perioada de sfârșit a adolescenței mi se pare cea mai creativă perioadă cu care te întâlnești în viață. :)

    Reply
    • Ai citit textul cap-coadă? Nu spune nimeni nicăieri că trebuie să ne dorim să fim maturi şi nu îşi doreşte cineva să devină. Maturitatea e un dat, cu bune şi rele, dar mai ales bune. Nu e chestia aia naşpa care, dacă apare, se încheie viaţa. Şi nu elimina creativitatea, o duce la un alt nivel :)

      Reply
      • Desigur că am citit, cum altfel. În dex, una din definiții pentru cuvântul maturitate este: Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. Și cam ce se întâmplă când un fruct ajunge la maturitate? Este numai bun de mâncat! :)

        Reply
        • Nu văd legătura între articol și ce ai spus tu. Maturitatea, ca și copilăria, este frumoasă. De fapt, ca și viața, că despre ea e vorba :) Cât despre chestia cu fructul, DEX-ul e orice, mai puțin metaforic :))

          Reply
  2. În opinia mea, de când ne naștem și până ne întoarcem, toate experiențele noastre de viață reflectă unul și același lucru - felul în care ne poziționăm față de ceea ce ne place și față de ceea ce ne dorim. Asta ne aduce bucuria sau tristețea, curajul sau frica, entuziasmul sau resemnarea ...

    Reply

Leave a Comment

Dă clic aici pentru a anula răspunsul.

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image