CRUCEA DE AUR. Viorica (şase)

CRUCEA DE AUR. Viorica (şase)

Când nu înţelegi ce ţi se întâmplă, de obicei te fereşti. Aşa urma să facă şi Viorica, divorţata cu trei copii, în faţa femeii-mister care voia un loc la ei în azil de parcă cerea o cameră rezidenţială dintr-un hotel de cinci stele.

Iar când nu ai chef, fugi. Aşa că Viorica a fugit, după ce a lăsat totul pe mâna cui şi-ar fi luat responsabilitatea unei belele în plus şi îşi aduse aminte că avea de făcut insulină unui bătrân pe jumătate mort.

Dar Ecaterina nu se lăsa. Pierduse, într-adevăr, tot. Era convinsă că s-a întâmplat asta atunci când s-a dus Fănică, tatăl lui Alexandru. Îşi vedea viaţa ca o supravieţuire prin care nu deranja pe nimeni, financiar. Însă, în tot labirintul ăsta, ea uitase şi de sufletul celor din jur. Pentru că pe al ei îl omisese intenţionat.

Dacă trecuse prin iad când a murit Fănică, acum Ecaterina experimenta lagărul din subsolul carcerilor de acolo. Chircită de o durere pe care spera să nu o fi cunoscut, Ecaterina se întreba ce mai caută pe pământul în care, parcă, orice are un rost. Planeta ei nu mai avea. Alexandru era tot ce îi dădea ei motive să respire. Aşa că a luat decizia.

De fiecare dată când voise să îşi controleze soarta, adică de două ori, Ecaterina a păţit-o. Aşa că, acum, urma să se lase în voia ei şi să îşi aştepte sfârşitul. Cu un regret vinovat, urma să o lase în spate pe Emilia, care pica victimă colaterală în tot planul ei. Nu mai avea de ce să îi strecoare fetei bani sub ceaşca de cafea ca să îi gătească o mâncare scumpă lui Alexandru, aşa că putea să plece. Şi să abandoneze, într-o garsonieră confort 2, câteva comori lăsate prin testament făcut la notar, tot ce avea ea mai de preţ, văduvelor din întreaga lume. A luat cu ea câteva haine şi o amintire de la bietul Fănică. Fără să ştie exact unde se afla obiectul – cheie şi de ce.

În acelaşi timp, Viorica era pusă în faţa faptului împlinit

O babă ciudat de arătoasă, dar eminamente falită cerşea un loc în azilul pe care cocoşata asta se chinuia să îl administreze. Alt personaj, alte pretenţii. Nu mai ducea. Cu un teanc de copiii care parcă nu ştiau să facă altceva decât să urle, ca să o asigure că au moştenit ceva de la tată, Vioricăi nu îi mai ardea de profesionalism.

Aşa că a decis să scape de responsabilităţi rapid. Urma să trieze cutiile şi, în mod tradiţional, să scape de ceva în favoarea altcuiva. Şi poate că era momentul să arunce, din milă, o privire şi asupra amărâtei ăleia care aşteaptă apusul ca să spele WC-uri, astfel încât să nu deranjeze vreun bătrân fixist. Oricât de bine era îmbrăcată, baba venise, totuşi, de la confort 2. Iar ritualul spune că tot ce nu e productiv merge la Simina.

Dar parcă nici asta nu ar fi vrut să facă. Atunci de ce, după o ţigară prelungită, Viorica se uita la o cutie fără etichetă cu nume? Să fi fost un gest frumos de-al babei? Sau poate chiar era un pachet special pentru amărâta de pândeşte moşi şi babe ca să îşi facă meseria? În patima ei, Viorica credea în Dumnezeu. Cutia nu era marcată, deci gestul putea fi considerat milostenie. Pentru că, oricum, hârţogăraia aferentă găsirii proprietarului parcă era prea sâcâitoare. Aşa că a lăsat totul în voia sorţii.

– VA URMA –

Epissoadele anterioare: Ovidiu (unu), Ecaterina (doi), Emilia (trei), Alexandru (patru), Ion (cinci).

Episoadele următoare: Simina (şapte), Post factum, post nomine (opt).

Foto:  Pixabay.

Prev CRUCEA DE AUR. Ion (cinci)
Next CRUCEA DE AUR. Simina (şapte)

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image