CRUCEA DE AUR. Ovidiu (unu)

CRUCEA DE AUR. Ovidiu (unu)

Ecaterina avea o viaţă fericită. Da, fericită. Aşa ar spune oricine nu ar cunoaşte prea multe despre ea sau ar vedea-o la braţ cu Ovidiu. Sau Tudor. Sau Pierre.

Dar primul duşman, atunci când ea se trezea dimineaţa, era agenda. Oare ce avea de făcut azi? Cu cine se vedea? Ce poveşti mai inventa pentru ceilalţi, astfel încât nimeni să nu aibă de suferit? Era convinsă că, într-o zi, o să-şi scrie memoriile pe chestia asta.

Era joi

Tudor era în delegaţie, cu o lucrare la un hotel celebru din Timişoara. Tudor era inginer. Mai exact, el reprezenta visul oricui din branşa lui. Dacă o societate ar fi avut ceva deasupra directorului general, atunci acela era Tudor. Un bărbat aflat într-a patra decadă a vieţii, mulţumită căruia Ecaterina a învăţat să schimbe un bec undeva la 61 de ani. Şi nu se sfieşte să se urce pe un scaun, cu toate durerile ei invizibile. Pentru că orice junghi poate fi ignorat de sub un fard.

Nu, azi nu era ziua lui Tudor. Iar Pierre… o, Pierre. Chirurgul care îi opera sufletul, de fiecare dată când simţea un potenţial val de tristeţe. Pierre era întotdeauna discret şi atent să nu insiste prea mult asupra locuinţei ei. O conducea până unde credea el că înseamnă acasă, adică în acel parc care ducea în vreo şase direcţii.

Pierre era responsabil cu tot ce însemnau seturile de bijuterii şi serviciile de cafea, dulceaţă şi masă ale Ecaterinei. Mulţumită lui, ea nu doar că arăta cu vreo 25 de ani mai tânără, dar se şi simţea aşa. Dacă n-ar fi fost el, femeia asta cu o moralitate îndoielnică n-ar fi cunoscut alte continente sau, măcar, alte oraşe faţă de nenorocirea asta de Capitală în care s-a născut. O durea sufletul când trebuia s[ îi spună un „ceva”, calculat în detaliu şi sigilat în agenda de memorii, ca să îl mai amâne pe Pierre.

Azi se vedea cu Ovidiu

Scriitorul inimii ei. Ovidiu punea în cuvinte toate trăirile care o exaltau pe Ecaterina şi care îi arătau că da, se poate. La vârsta ei. Trebuia să se vadă cu Ovidiu. Avea de plătit facturi, iar el era proprietarul unui stil mai mult decât elegant, de a-i strecura-n poşetă câte o sumă considerabilă aşa, ca să aibă d-ale gurii.

Aşa că a pus mâna aia, întreţinută cu cremă cu diamant, pe telefonul inteligent şi l-a sunat pe scriitorul cel dintâi.

– VA URMA –

Episoadele următoare: Ecaterina, Emilia, Alexandru, Ion, Viorica, Simina, Post factum, post nomine.

Foto: Pixabay.

Prev Şi am zis că nu!
Next CRUCEA DE AUR. Ecaterina (doi)

About Author

Monica

7 Comments

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image