CRUCEA DE AUR. Ion (cinci)

CRUCEA DE AUR. Ion (cinci)

Ion avea să omoare un om fără să ştie. Să omoare. El, care nu face altceva decât să muncească, să lupte şi, atunci când e cazul, să mintă în privinţa bolii, pentru ca o mamă paralizată să aibă un dram de cină, la ceas de seară.

Atunci când venea vorba de mama lui, Ion n-avea lege. Singurul om care a reuşit să îl ţină-n viaţă merita un certificat fals de sănătate, mai ales pentru că medicamentele ţinuseră boala-n frâu timp de şapte ani. Fix aceste 2.556 de zile l-au făcut să creadă în cuvinte precum remisie, tratament sau vindecare. Aceeaşi perioadă a arătat că medicamentele alea care îi distrugeau slaba viaţă socială puteau, într-adevăr, să fie considerate „bune”. Dacă nici Ion nu putea aprecia o pastilă, atunci încă nu s-a născut omul care să îi ştie eficacitatea unui bulb de chimicale concentrate.

Când s-a trezit, după 12 minute, aşa cum avea să afle, era privit de un şef a cărui expresie amesteca disperarea cu frica şi mânia. Nu a putut să îi vorbească. Înşiruirea de cuvinte precum de ce, a murit, a căzut pe el şi din cauza ta era prea mult pentru cât putea un Ion readus la stadiul de epileptic notoriu putea să ducă.

A înţeles ce făcuse

Iar şeful lui părea să înţeleagă că un fals în acte avea circumstanţe atenuante. Însă, expresii, precum daune morale„sau concediere urgentă îl readuceau pe Ion la realitate. Nu urma să i se taie capul, ca Sfântului din Biblie, dar prevedea un viitor pe termen scurt, în care el ajungea, probabil, să cerşească, să spere că nu are vreo criză în timpul activităţii şi să îşi privească mama gemând de foame. Mama lor de chimicale concentrate!

A doua zi după furtună, în mintea lui Ion încolţi un gând. Nu voia să fie criminal. Putea accepta orice, dar nu asta. Şi, ca să evite o etichetă în plus, problema avea o singură soluţie: să meargă la înmormântarea bărbatului cu nume de împărat: Alexandru.

Şi a mers

Acoperit de o şapcă şi un hanorac tras peste faţă, a putut să observe o bătrână desfigurată de durere, dar cochetă, într-un moment în care nimeni nu se aştepta la asta. Singură. Cu o privire care exprima o milă apropiată de infinit. Şi o domniţă blondă, a cărei blândeţe nu merita să se intersecteze cu un astfel de loc. După leşinul apărut atunci când s-a pus capacul peste sicriu, a presupus că ea era soţia lui Alexandru. Iar bătrâna care inhala spirt ca să nu păţească acelaşi lucru trebuia să îi fie mamă. Iar în coşciug se afla un om prea tânăr ca să merite să aibă de suferit de pe urma bolii lui Ion.

În tot acest timp, Emilia se întreba ce caută acel om dubios la înmormântarea vieţii ei. O fi venit la cerşit pomană, dar ăsta era ultimul moment în care ea putea să fie generoasă. Ea, care organizase de capul ei fiecare fărâmă de îngropare, pentru că Ecaterina ştia orice, mai puţin datină religioasă. De parcă nu avusese un soţ cu aceeaşi soartă. O blama. Blama orice, inclusiv vrăbiuţele care se încăpăţânau să fie martore la tragedia ei.

A aruncat o privire aspră înspre Ecaterina. Acum nu o mai interesa. Dar nici nu ştia că aceasta urma să fie ultima dată când avea să vadă un chip mutilat de o durere aparent necunoscută de către tartorul căsniciei ei, care tocmai decisese să pună punct prizonieratului desfrânării.

– VA URMA –

Episoadele anterioare: OvidiuEcaterinaEmiliaAlexandru.

Episoadele următoare: Viorica, Simina, Post factum, post nomine.

Foto: Pixabay.

Prev CRUCEA DE AUR. Alexandru (patru)
Next CRUCEA DE AUR. Viorica (şase)

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image