Diferenţa dintre a vedea un concert la 20 de ani şi unul la 30 este că te bucuri, dar puţin altfel. Am fost, recent, la un concert Guess Who aşteptat de ceva timp, iar acolo a fost fix cum îmi inchipuiam eu. Doar că m-am bucurat de el total diferit.

La concert Guess Who erau nişte Arene Romane aglomerate şi aproape pline. Potrivit Okapi Sound, erau 1.600 de oameni. Nu se căutau din priviri, ca atunci când mergeam eu la concerte ca să le pun apoi în alte cuvinte, pentru că erau deja în grupuri sau cupluri.

Cum se vede un anonim celebru din public

Atunci când mergi la concert Guess Who cu un logodnic care face muzică, îţi dai seama că ai ajuns acolo nu doar ca să vezi un om pe scenă îndeaproape, ci şi să îl auzi bine. Aşa că, din puştoaica aia care stătea în primul rând şi ţipa, după ce îşi notase nişte titluri de piese pe telefon, am devenit femeia care priveşte scena, per ansamblu, şi nu doar artistul. Şi ascultă concertul din punctul ăla unde trebuie să ajungă sunetul, atunci când se propagă.

Înainte de eveniment au fost împrejurările. Oamenii de acolo veniseră pentru eveniment, nu ca să se arate. Printre ei îi vedeai şi pe Motzu, DJ Oldskull, Ana Baniciu şi Zhao. Pentru vreo două piese, înainte să urce pe scenă, a fost şi Smiley. Doar că nu prinzi atât de mult dintr-un concert, atunci când ai de făcut o poză pe minut.

Din unghiul ăla generos, scena nu a fost doar motivul pentru care Guess Who era acolo, ci partea centrală dintr-un peisaj cu jocuri de lumini şi proiecţii. Şi, după câteva luni de digerat album, piesele noi au trezit stări, şi nu atenţia aia de atunci când vezi ceva pentru prima oară privirea şi urechile să înregistreze tot.

Guess Who surprises you

După două piese, părea că vor curge toate de pe album, cu mici surprize între – dar mici. Filmul s-a rupt când a urcat Spike pe scenă şi a început Tu. Apoi, concertul a continuat cu Grasu XXL, Smiley, Tudor Chirilă, Feli, Junky, Mitză şi Irina Rimes – sunt femeie, aşteptam piesa aia.

Cine credea că, în 2017, o să se audă de pe o scenă, cu band, Azi nu, Decât să minţi sau Maria, Ioana? Cu siguranţă, nu aceeaşi persoană care avea aşteptări nesigure, după amintiri de la lansarea Evident (acum mulţi ani) sau cea Probe audio (tot mulţi, dar cu câţiva mai puţini).

Energia primită vineri seară m-a încărcat îndeajuns pentru ce va urma. Vă mulțumesc și ne auzim în curând cu muzică nouă! (Guess Who via Okapi Sound)

Au fost 28 piese live şi circa două ore de concert Guess Who. În timpul ăla, nu prea îţi venea să ieşi la ţigară, pentru că nu ştiai ce urma.

concert guess who

La final

A fost un concert Guess Who care, dacă nu era o aşa raritate, poate că nu ar fi avut acelaşi efect. Bloggeriţa din public s-a bucurat, pentru că se aştepta ca, la final, să nu aibă ce să îi reproşeze. A fost aşa şi a fost şi atmosfera unei pasiuni pentru muzică, adusă în 2017.

Probabil că în primul rând se afla o puştoaică, cu sau fără titluri de piese de notat, care cânta alături de ei şi se bucura că ştie şi simte versurile de la piesele noi. Apoi, că le aude pe cele vechi. Peste ani, ea o să aplaude tot cu foc, dar de undeva din spatele mulţimii, acolo unde poate să se şi mişte cu muzica şi să experimenteze sunetul, aşa cum e el când ajunge la destinaţie.

Foto: facebook.